Misiunea CASA IMPOSIBILA

Incep prin a ma prezenta pe scurt, ca sa creez un context povestii lungi pe care o voi relata.

Ma numesc Janina, corporatista, crescuta la bloc, casatorita si mama.

Pana sa ne loveasca pandemia, traiam linistiti intr-un apartament de 2 camere din sectorul 5. Sigur, in planurile noastre de viitor, se afla si schimbarea locuintei, insa pana la momentul Covid 19, parca nu ne ardea asa tare lipsa de spatiu. In primavara asta insa, ne-am trezit prinsi in 50 de mp 2 adulti si un copil energic, dintre care unul trebuia sa lucreze de acasa. Primele 2 luni de izolare le-am trecut cu stoicism sperand, in naivitatea noastra,ca lucrurile vor reveni la o oarecare normalitate. Naivitatea noastra se baza, in teorie, pe respectul datorat semenilor, preocuparea de a respecta minimul de reguli impuse de autoritati, fie ele logice sau aberante, si dorinta de a ne proteja parintii si copchilul.

Doar ca, dupa starea de urgenta, romanii au dovedit inca o data ca suntem un popor scapat in porumb, si odata restrictiile ridicate, numarul cazurilor a crescut ca Fat Frumos. Acest lucru a dus la prelungirea starii de work from home pentru al meu sot, iar de aici am inceput sa avem un conflict de interese. Copilul tipa la usa, corporatistul tipa sa se auda in sedinta.

Un caine ne mai lipsea, ca sa fie peisajul complet. Ne mai uitam din cand in cand pe anunturi de case sau apartamente, in ideea in care poate apare vreo oferta pe care nu am vrea sa o ratam. Si ca in legile lui Murphy cele intamplate invers, evident, ne-a lovit “oferta” care ne-a aprins pofta de mutat. De cand am nascut, imi plimbam fetita pe o straduta laterala, pe care se afla o casa mai veche, interbelica, ce parea foarte bine construita avand un exterior impecabil …pentru varsta ei. Vila fusese scoasa la vanzare- avea 2 apartamente : cu demisol, parter si etaj, care vizitat la lumina calda a unei seri de august,te facea sa te indragostesti de el instant.

Stiam si nu stiam cu ce se mananca o casa veche. Logica noastra ne spunea sa apelam la un “expert”, care sa ne poata spune daca e casa in regula, sau nu. L-am gasit, la recomandarea unui amic.

Apartamentul din vila era spatios, iar spatiul oferit odata cu achizitia lui era generos- putin peste 100 mp la etaj plus curte comuna si inca vreo 50 mp la demisol, unde puteam amenaja un birou ferit de tipetele bebelusului, depozitare, tot ce trebuie. Orice lucru frumos in teorie se dovedeste a fi un lucru semi frumos cu un twitch in practica. Casa in sine avea un raport juridic cel putin dubios cu proprietarul de la parter, ce emigrase …cred ca toti vecinii disparuti sunt emigrati subit …undeva departe, si care nu se decidea ce va face cu partea lui de casa, evident din spuse si auzite …ca nu am vorbit cu el, aflata vizibil intr-o stare de degradare usoara. Dar in naivitatea noastra nici asta nu conta. Ne faceam planuri peste planuri despre cum vom putea coopera cu buna intelegere, si vom intretine proprietatea. Visul frumos s-a spulberat dupa a doua vizita, facuta impreuna cu “the eye”- omul atragand atentia acelor aspecte pe care noi, nu le observaseram, desi, ele erau cam vizibile cu ochiul liber ( n-am ajuns sa sapam in pereti si prin podele).

Casa in sine avea nevoie de consolidari, de un acoperis nou,si de o delimitare clara a raporturilor cu proprietarul nr. 2, disparut in misiune. Ce sa vezi …avea plansee de lemn, de …cine stie 50-80 de ani. Pe lista de lucruri musai pe care trebuie sa le aiba urmatoarea casa am pus 2 aspecte de nenegociat: sa nu ne pice in cap la vreun cutremur si sa fie in Bucuresti. Asa ca apartamentul cochet si frumos in vila interbelica a fost taiat de pe lista, si pentru ca nu aveam timp de santiere dar si pentru ca “lucrarile” ar fi trebuit sa se incadreze in acelasi buget (!)

Odata cu el a cazut si o alta proprietate, o vila construita in anii 50′,de aproximativ 65 mp,cu un teren de 380 mp, …care era de vanzare, pana am intrebat daca o putem vizita :)). Noi nu i-am vazut potentialul, eu m-am impotrivit initial, gandindu-ma ca vor trece multi ani pana cand vom putea investi in marirea suprafetei locuibile, nu prea ne incanta nici compartimentarea asa ca nu i-am dat mare atentie, alergand disperati dupa apartamentul buclucas. Ba avea si o “maghernita” …interpretata urbanistic “de aur” de “the eye “ (omu’ #better) ca aparea suprafata construita in acte. I-am facut o oferta proprietarului, dar acesta nu a fost dispus sa o accepte. N-as fi dat mai mult …plus ca a fost cam ciudat ca nu o putem vizita, dar era #deVANZARE.

Dar sa trecem mai departe la vizitele ulterioare. Proprietatea nr. 3 care ne-a atras atentia o vom denumi GHETOUL din care nu mai scapi.

Casa avea parter si etaj, etaj construit fara autorizatie de construire, era situata pe o straduta pe care fiecare construia cum putea- semana tare cu favelele din Rio de Janeiro-am avut senzatia de inghesuiala si un feeling ca, daca arde unul- vom arde toti in grup acolo. Nu am mai apucat sa vizitam casa impreuna cu “expertul”, era descalificata prin lipsa autorizatiei de  la inceput si noi nu vrem sa descoperim toata legislatia in constructii. Cautam. Trebuie sa fie si oameni cu acte mai bune.

Intre cautarile de case, am considerat si apartamente de 4 camere- toate vandute la pret de centru, desi se aflau considerabil dupa inelul semicentral-cu tot felul de modificari dubioase: bucatarii in living, arcade, spotulete, and the list can go on.

Am ajuns la pitstop-ul la care ne aflam acum, unul care ne da dureri de cap si care pare ca nu va avea o finalitate decenta. Am mai gasit o casa care parea sa indeplineasca criteriile- era la 15 min de capatul liniei de tramvai, intr-o zona de case so and so. So and so inseamna ca se aplica principiul existent in Bucuresti: la 10 case avem un locuitor dubios. Am ras initial vizualizand anuntul, pozele erau infiorator de prost facute, se vedea o mini piscina construita in curte si ne amuzam pe seama asta, gandindu-ne ca a facut si el o groapa de scaldat pe timpul pandemiei. Casa era kitsch ( dar deh, gusturile nu se discuta), dar parea ceva cu ce puteam coopera din punct de vedere compartimentare, pozitionare si teren, evident – dupa niste modificari, ca sa o aducem la forma dorita de noi. Am vizitat casa de 2 ori, a doua oara fiind de fata si “the eye “- domnul grinch – care ne putea spune daca in construirea ei au mancat sau nu materialele de constructie. Dupa vizita am conchis ca este decent construita, cam overpriced, dar daca ne place zona si casa putem incerca. Si-am incercat- am ajuns in etapa in care am batut palma cu proprietarul, am dat actele bancii urmand sa intram direct in evaluare. Eram chiar entuziasmata de rapiditatea cu care se misca lucrurile. Dar acest entuziasm s-a transformat intr-o asteptare sinistra. Domnul evaluator a mers la proprietate, a facut poze, a pus niscaiva intrebari, si a anuntat senin ca e gata evaluarea in 3 -4 zile. Perfect ziceam noi. Dupa cele 3 -4 zile am fost contactata de colegii de la banca, ca sa mi se solicite si alte detalii legate de suprafata construita. Am luat legatura cu proprietarul, am obtinut documentele si le-am dat mai departe evaluatorului, sperand in naivitatea mea ca era o chestiune de o zi pana termina evaluarea.

Well– speranta moare repede- l-am contactat ca sa aflu daca documentele transmise sunt in regula, si spre suprinderea mea, m-a luat la intrebari legate de pretul de vanzare comparativ cu pretul la care a fost cumparata, cu motivatii obsesive ca nici zona nu e cine stie ce si ca, desi i-am dat toate actele, acte verificate in prealabil de “expertul” cu care am fost la vizita, casa nu e intabulata bine, el motivand ca mansarda nu este intabulata.

Nu am multe cunostinte in domeniu, dar stiu sa citesc niste documente si din ele sa identific  2- 3 informatii. Sa ne inchipuim scenariul in care 3 oameni citesc aceleasi documente, 2 gasesc informatiile in documentele prezentate, dar al treilea zice ca nu sunt acolo si ca trebuie sa le estimeze el..Ati ghicit- al treilea este evaluatorul.

Going on … mai departe!

De cand am inceput tot procesul de achizitie, ma simt cel putin ca si cand imi doresc sa obtin foloase necuvenite, ca mi se fac cine stie ce favoruri, atat la banca cat si pentru evaluare. Eu doar am cerut sa mi se spuna clar daca e casa subevaluata, din dorinta de a decide rapid ce putem face in continuare. Vin si eu acum si pun pe hartie cateva mici concluzii:

> Legea prostului se aplica peste tot in tara asta: toti merg pe principiul prost nu-i ala care cere, e cel care da. Am vandut intre timp apartamentul in care stam, fiind de buna-credinta nu am jupuit si pielea de pe urmatorii proprietari. Nu as putea sa cer bani de unicorn pe un cal rapciugos.

> Sa vrei sa fii de buna-credinta in tara asta, sa respecti regulile si sa ai deget opozabil, este cel putin o utopie sinistra.

> Diplomele de expert evaluator se elibereaza fara sa tinem cont daca persoana in cauza intelege ce citeste – da, da se numeste analfabetism functional si mananca toate structurile existente.

> Trebuie sa te inarmezi cu muuulta rabdare- toti vanzatorii au senzatia ca a lor casa se invarte dupa soare-merita lejer 200k euro. Pentru o tara in care budele sunt in curte, gradul de alfabetizare este scazut, se pare ca sunt multi care tin  200k la saltea, altfel nu imi explic preturile exorbitante din piata. Preturi pentru proprietati cu scari de acces exterioare- construite dupa cum s-au priceput si ei. But then again, revenim la punctul cu prostul.

> Sunt si prosti care dau, care nu se uita la casele alea din toate perspectivele, Doamne fereste sa intrebi un om care stie cum e cu betonul, doar tu stii pe ce cheltui banii cel mai bine- scoala vietii te-a facut expert in toate.

> Traiul in Bucuresti te face sa accepti 2 lucruri- ori te muti in afara lui ca sa mai gasesti niste proprietati mai decent construite, si sa fii taximetrist pentru copil pana la 18 ani-si aici presupun destul de mult, nestiind cum sunt de fapt construite nici casele si nici exact cat dureaza sofatul pentru copil – ori ramai in Bucuresti si dai bani multi pe “chilipiruri” care se invart dupa soare.

E loc de critica in fiecare zi, so please share your wisdom. Am incalecat si am iesit- e lunga, dar merita citita.

P.S. – “expert” e scris cu ghilimele pentru ca in constructii e si titlu profesional si n-am facut EXPERTIZA TEHNICA tuturor proprietatilor vizitate. E cu titlu de profesionist 🙂.

sursa foto: sterling.ge