v1 Regulament areal turistic Zona Turistica Plaiul Bascilor 2022
Primul draft al prezentului document a fost construit pe structura model a Regulamentului de Urbanism al Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii si are ca scop de a coagula factorii interesati sa definim si sa promovam reguli coerente care sa asigure
Da, putem pune LIFT in blocurile vechi de 4 etaje, din placi prefabricate.
IMPACT :
peste 8300 de blocuri de 4 etaje, din placi prefabricate, doar de TIP 770 – la nivel national .
daca un bloc are 2 scari de 19 apartamente – impactul ca fi
Crestem, evoluam, avem acces la tot mai multa informatie si totusi undeva adanc raman “radacini” de paradigma, formule pe care avem tendinta sa le folosim ca panaceu in orice situatie.
Una dintre cele mai grele astfel de formule este ” tu stii ce e cel mai bine pentru
Piaţa imobiliare din perspectiva unui cumpărător de bună credinţă, adică eu.
După prea multe vizionări de case, discuţii cu arhitecţi, specialişti în construcţii, structurişti, designeri de interior şi o pleiadă de oameni buni şi profesionişti în domeniul imobiliar, am ajuns să fiu foarte atentă la detaliile unui
” Uneori, cei mai buni vecini sunt salcamii”.
” Stii de ce dau atat pe acest teren aici? …uite acolo, a treia casa, e ministrul X ”
” E pret bun… dar cand bate vantul vine miros ”
” Stam in centru, la bulevard…dar e zgomot”
…si lista
#better subliniaza subiecte punctuale in constructii … si TEVILE din cladirile mai vechi de 30-40-50 de ani au nevoie de atentie, mai ales atunci cand APARTAMENTELE mai vechi primesc locatari noi.
Am identificat o problema care se regaseste in majoritatea locuintelor mai vechi de 30 de ani.
https://www.facebook.com/watch/live/?ref=watch_permalink&v=601042840976120
Aceste povesti sunt reale, recente (2021) si triste.(tocmai pentru ca daca esti un client civilizat, ai niste asteptari total deformate.
Aceste povesti nu sunt despre agentii imobiliari profesionisti cu adevarat, oameni pe care te poti baza.
Aceste povesti arata ca inca suntem intr-o piata “imobiliara” gri, nereglementata, din
S-a lansat programul Plaiul Bascilor:
1000 de case traditionale interconectate din Romania, reconditionate si listate pe platforme de home-sharing
Asociatia #better lanseaza, din aceasta toamna, un proiect turistic inovator: reconditionarea a 1000 de case batranesti din judetul Buzau, care vor face parte din conceptul Plaiul Bascilor si vor
Da, e obligatoriu sa existe cat mai bine clarificate drepturile si obligatiile VECINILOR, mai ales ca sunt prieteni, colegi, cunoscuti .
CATE PAGINI AR TREBUI SA CUPRINDA ?
Reguli si reglementari – BLOC12 #better
Regulile – sunt ale grupului, sunt mai flexibile.
Reglementarile – sunt impuse in
” VAND TEREN, 2000 de metri patrati, 40 de metri deschidere la strada, pret 85 eur/mp “
Cam asa porneste demersul pentru blocul in care va fi APARTAMENT #better, care exploreaza zona de buget de 100.000 eur pentru apartament cu 3 camere, 100 mp util (









